Povești despre OAMENI

 Astăzi despre OLIWER DOBRE (maestru de karate)

-      - Jurnalul unei femei mature -

De-a lungul vieții am întâlnit OAMENI de omenie, aceia care apar de nicăieri și îți schimbă viata în bine!

Martie - aprilie 2020

Erau acele zile când totul înghețase dintr-un motiv atât de mic, care a zdruncinat o lume întreagă. Eram blocați în case, parcă condamnați la închisoare pe viață sau nu se știe pentru câtă vreme.

Atunci prinși în această nebunie, fiecare a fost nevoit să se descurce cum poate. Atunci au ieșit la suprafață lucruri urâte sau din contra, unii chiar au găsit partea bună din toată această nebunie.

După două săptămâni de panică și multă confuzie, am decis să fac ceva util. Și am intrat online ca să găsesc orice activitate ce mi-ar fi distras atenția de la nebunia în care eram cu toți. Atunci l-am cunoscut pe Oliwer Dobre (Oli, cum îi spun prietenii, iar el are mulți prieteni).

Aș putea scrie despre el multe pagini, despre cum a devenit el campion, despre participările lui la concursuri, despre clubul de karate pe care îl coordonează, despre multele medalii pe care le-a câștigat de-a lungul timpului și despre cum ne-a reprezentat țara cu mare cinste la concursuri internaționale. Însă acestea sunt date tehnice, evident sunt de luat în seama. Dar dincolo de acestea se află OMUL.

În acele zile, săptămâni de panică și frustrări de a fi privați de libertatea de mișcare, Oli ne-a adus în case o rază de bucurie. A început într-o joacă orele de karate, cu multe glume, cu distracție, în fiecare zi la 12.00. Nici măcar nu îmi dădeam seama cât de intensiv se lucrează pentru că totul era o mare distracție, dar după antrenamente aveam mereu febra musculară. Și cu toate astea antrenamentele m-au ținut în formă fizică și psihică.

Nu am avut ocazia să ne vedem fizic, însă vorbeam de multe ori la telefon. Pentru că Oli este genul de OM care apare de nicăieri și îti schimbă viața în bine (așa cum îmi place mie să spun!).

01 octombrie 2022

Complex sportiv national „Lia Manoliu”, ora 19,00. Primul meu antrenament de karate (fizic).

Sunt puțin în urmă cu mișcarea fizică, am rămas în urmă și cu antrenamentele de alergare (am avut câteva probleme de sănătate, care se tot repetă și cu greu reușesc să mă mobilizez), dar mi-am luat inima în dinți. Am dus multă muncă de lămurire cu copilul din dotare, care s-a lăsat cu greu convins să-și lase telefonul pentru un antrenament de karate, motivând că știe el cum e treaba cu karate că a mai făcut și că este „boring”. Na, acuma, convinge un preadolescent că Oli este altceva decât știe el. În fine, cu greu am reușit să-l urnesc. Am plecat spre sala de karate de la stadionul Lia Manoliu. Am ajuns cu mici peripeții. Eram emoționată din două motive: unul, că în sfârșit întâlnesc maestrul de karate, și doi, că îmi doream ca lui Gabi (copilul) să-i placă antrenamentul și să-și dorească să mai vină. Ulterior mi-am dat seama că aici nu mai depindea de mine, ci doar de măiestria antrenorului, adică Oli, și de modul de conectare al copilului cu maestru.

Și iată că s-a și dovedit că într-adevăr este maestru, nu numai la karate, ci și la inspirație pentru copii. Pentru că Oli știe să-i facă pe copii să iubească acest sport, totul se petrece doar în joacă. Și nu ai cum să nu iubești așa ceva, adică să te joci. Nici măcar nu îți dai seama când ai ajuns să faci mișcările din ce în ce mai bine. Și nu este vorba doar despre sport sau despre mișcare, ci este vorba despre a iubi viața. Despre a te conecta cu tine, de a-ți simți corpul, de a te distra, de a fi o echipă. Iar toate acestea sunt coordonate de Oli. Și în cele aproape două ore de antrenament (pe care nici măcar nu le-am simțit cum au trecut), el a fost peste tot, printre copii, vorbind cu fiecare, spunându-le pe nume. La antrenamente vin copii mici începând de la 3 ani și până la copii mai mari (+14).

Să vă spun că eu eram cel mai mare „copil” din sală? Cred că este inutil. Acum oricum am comis-o, trecând la categoria de începători. Evident că nu eram în stare să-mi coordonez mișcările, am obosit în timpul încălzirii, însă tot ce am simțit de-a lungul antrenamentului a fost doar o stare de bine care a crescut maxim până la final.

Iar bonusul a fost declarația lui Gabi: ”chiar îmi place de Oli! Este foarte distractiv! Și m-am simțit bine!”. Dar el nici măcar nu a realizat că a facut un antrenament complet de karate.

Dacă toți antrenorii de diverse sporturi ar putea împrumuta modelul de la Oli, sunt convinsă că ar fi mult mai mulți copii dornici să lase device-urile și să facă mai mult sport. Însă pe lângă modul plăcut de a face lucrurile totuși se muncește mult la antrenamente, în grupă sunt și copii campioni, participanți la concursuri, unde chiar iau premii.

Știu că nu voi deveni campioană la karate și nici măcar nu intenționez asta (pentru mine tot alergatul este pasiunea mea), dar cu siuranță voi merge săptămânal la antrenamente. Pentru că este exact ce aveam nevoie pentru corp, suflet, stare de bine și restabilirea echilibrului interior. Și cu siguranță voi primi ca bonus consolidarea sănătății fizice și psihice.

Mulțumesc, Oli, pentru antrenament! (Oss)