Cine sunt eu?

 

- Jurnalul unei femei mature - 

Interviu Feminin +, martie 2020, partea a treia

Întrebare: Este greu, ca femeie, să fii tu însăți, dar să te și impui?

Răspuns: O întrebare profundă! Toată viața m-am luptat cu mine pe acest subiect. Am absolvit prima facultate cu profil tehnic, astfel încât eram cam 30 % fete, restul băieți. A fost greu să răzbat în acea lume. În plus, permanent auzeam expresia: nu există femeie frumoasă și deșteaptă! Pe vremea aceea eram căsătorită și născusem și fetița. (…)

Mereu am încercat să fiu alta, să fac pe placul celor din jur, m-am aliniat cerințelor societății. Însă în același timp am învățat și am acumulat. Mereu am trăit cu falsa impresie că eu sunt mai prejos decât restul. De aici și lupta mea continuă de a demonstra că sunt cea mai cea. Cred că acest lucru a fost și din educația primită, de la tata în principal, care tot timpul mi-a spus că eu trebuie să învăț bine, să fiu cea mai bună! Și oricât de mult învățam, el era tot nemulțumit. Iar eu deveneam din ce în ce mai perfecționistă și pretențioasă.

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost că mereu m-am comparat cu bărbații din viața mea. Însă de la fiecare am învățat câte ceva. Am ales și am cules doar lucrurile bune.

După ce am trecut pragul de +50, am decis să fac o mare schimbare, atunci am început și terapia, pe care o fac și în prezent. Am ales să opresc orice luptă, pentru că nu mai am de demonstrat nimic nimănui. Am ales să fiu eu însămi, așa cum îmi place mie să fiu. Fac dezvoltare personală continuu și am învățat că totul ține doar de alegerile pe care noi le facem.

Mă privesc în oglindă și mă întreb: astăzi ți-ar plăcea să petreci o zi întreagă cu mine? Și dacă îmi zâmbesc înseamnă că mă merit!

Întrebare: 3 cărți care ți-au motivat parcursul?

Răspuns: 3 cărți? Am citit bine? Sau 6x3 de câte 3 ori? Ți-am zis ca am terminat o facultate tehnica, deci fac mereu calcule 😂😂. O să-ți spun o întâmplare haioasă. Când eram adolescentă nu citeam cărți. Sora mea mai mare citea foarte mult și îi plăcea să comenteze/povestească. Iar eu eram un bun ascultător. Și atunci, de ce să mă mai obosesc eu? Cunoșteam toate cărțile citite de ea. Cu tot cu comentarii. Mai târziu, când am început și eu să citesc, citeam câte 3 cărți în același timp. Voiam sa recuperez 😀.

Asadar, cele 3 carti:

· Secretul libertății. Diavolul păcălit, Napolen Hill. O carte care mi-a readus încrederea în mine și m-a ajutat să depășesc un moment delicat din viața mea. Practic citind această carte, am acceptat că este momentul să fac o schimbare în viața mea.

· Maria, cea mai strălucită educatoare din istorie, Augusto Cury. Această carte m-a ajutat să mă redefinesc ca mamă.

· Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine, Lise Bourbeau. O carte care m-a ajutat să mă înțeleg, să mă accept și să fiu blândă cu mine. Să învăț să mă iubesc așa cum sunt.

Bineînțeles că mai sunt și altele care mi-au adus un aport mai mic sau mai mare în parcursul vieții, însă acestea au fost cumva ca o scânteie ce au aprins lumini. (...).

Întrebare: Familia sau/și cariera? Scopul și libertatea de a fi?

Răspuns: Pentru mine familia a însemnat întotdeauna copiii. Mai întâi fiica, Cezara, apoi Gabriel, diferența dintre ei fiind 21 de ani. Mereu mi-am spus că eu sunt mama dedicată. Însă în paralel mi-am făcut și o carieră profesională. Este foarte greu să faci asta atunci când te bazezi doar pe tine. Se spune că este bine să ai pe cineva lângă tine care să te susțină. Părinții mei au vrut să-mi fie alături, însă eu m-am îndepărtat de ei, mutându-mă la Bucuresti în 2000. Evident că au fost și alți susținători pe parcursul vieții mele, însă intrau și ieșeau din viața mea. Familia mea a fost mai tot timpul formată din 2 persoane, eu și copilul. Mai întâi eu și fiica mea, apoi eu și fiul meu. Tatăl fiicei mele era mai mult plecat din țară, până când am decis să divorțez. Eu însă mi-am văzut de cariera mea profesională. Pe vremea aceea lucram în asigurări. Și am fost cel mai bun agent de asigurări din țară. Și în același timp mă asiguram permanent că fiica mea avea tot ce-i trebuie, inclusiv iubirea mea necondiționată. Apoi am schimbat domeniul, începând o carieră profesională în sistemul bancar. Și am început o noua relație, din care a rezultat Gabriel. Profesional am evoluat foarte frumos, urcând ierarhic. Însă personal din nou am eșuat. Parcă dădusem copy/paste la viața personală. Alt bărbat, alt copil, alt job, aceeași femeie.

În prezent, familia mea este completă: doi copii reușiți (copilul mare, copilul mic, cum îmi place mie să zic), două nepoțele (n.a.: la momentul prezent am deja 3 nepoțele), un ginere și doi cuscrii. Mama este mult prea departe, tata nu mai este (însă sunt sigură că mă veghează de acolo de sus și mă apără atunci când îmi este mai greu, la fel ca și bunica), iar fratele și surorile mele au fiecare rostul lor.

Despre carieră nu mai este cazul să vorbesc. Mă bucur că am descoperit puterea și bucuria de a dărui. Particip la diverse progame de voluntariat, în special legate de copii. Iar despre scopul si libertatea de a fi, mă bucur în fiecare zi de tot ce întâlnesc, mă bucur de când mă trezesc și privesc pe fereastră cerul, soarele, natura. Iar seara împreună cu Gabriel ne spunem lista de recunoștințe și mulțumim Divinității pentru toate binecuvântările.

Scopul și bucuria mea de a fi este momentul când ne întâlnim cu toată familia. Îmi privesc cei doi copii, Cezara (182 cm) și Gabriel (150 cm), iar eu la mijloc (165 cm) și îmi dau lacrimile de bucurie. De data asta pot să plâng liniștită, pentru că asta este fericire pură.

Întrebare:  Ce te entuziasmează în viața de zi cu zi, ce te ține antrenată, plină de resurse?

Răspuns: Bineînțeles copiii. Amândoi în egala măsură. De obicei, copiii își aleg ca modele părinții. Ei bine, eu sunt atipică. Modelul meu în viață este fiica mea. Eu am crescut și am evoluat odată cu ea. Eram atât de tânără atunci când am născut-o, habar nu aveam ce mi se întâmplă. Însă eram atât de fericită. Fericită sunt și acum. Și mai bogată, cu 5 copii. Gabriel a venit la mine în viață când femeile se pregatesc să intre la menopauză. Pentru mine a fost un dar de la Dumnezeu. (…)

Ei bine, aici este izvorul meu de energie, resursa mea. Copiii! Ei au dat un sens vieții mele! Bineînțeles că îi apreciez și pe tații lor, pentru că alături de ei am adus pe lume cele două minuni. Însă copiii sunt darul lui Dumnezeu către mine. Și i-am primit la început de viața reproductivă și la sfârșit. Primul și ultimul. După Gabriel am intrat la menopauză.

Fiica mea mă uimește în fiecare zi. De la ea învăț atât de multe, ca și cum abia am intrat în lumea asta. Și vine din urmă, cu pași repezi, Gabriel. El are o inteligență care uneori mă depășește. Și mereu sunt nevoită să fiu cu un pas înaintea lui. Să citesc mai mult, să merg la cursuri, conferințe, emisiuni. Permanent trebuie să mă informez, ca să pot ține pasul cu el. Pentru că știe atât de multe și se upgradează așa de repede, că ce știam eu ieri, azi nu mai este valabil pentru el.

Tot datorită celor doi copii eu m-am apucat de sport la 50 de ani. Alerg, particip la competiții. Ei vin cu mine, mă susțin, alergăm împreună. Mergem împreună în drumeții, vacanțe, evenimente.

- va urma -