Nimicul din Tot

- Jurnalul unei femei mature -

Versuri la puterea infinit

"mi-aș scrie sufletul pe foi,

aș inventa o nouă limbă.

căci cea de-acum e prea săracă

o galaxie să-mi cuprindă”

(versuri din volumul Nimicul din Tot, poetă Mihaela Negruț)

Atunci când ea mi-a cerut să-i desenez o mandală pentru coperta primului ei volumul de versuri, ce urma să-l tipărească, am simțit că îmi cere să desenez tot Universul într-un singur cerc. Și mă întrebam cum să limitez totul într-un cerc atât de mic.

Îmi trimitea poeziile, una câte una, să le citesc, să mă pot conecta cu energia cuvintelor. Să pot crea mandala ce urma să apară pe copertă.

Și după fiecare poezie simțeam cum nimicul din mine devine tot mai larg și se tot lărgea până când s-a creat un mare tot.

Pentru că lângă ea așa simți. Că nimicul este tot. Nu există limite. Astea doar noi le punem.

Ea a intrat în viața mea într-un moment în care nu știam ce e cu mine, încotro merg și de unde naiba vin. Este acel gen de om care apare de nicăieri și shimbă viața pentru totdeauna, așa cum îmi place mie să spun. De fapt am apărut una pentru alta. Fiecare avea nevoie de ceva. Și fiecare a primit exact ce avea nevoie în acel moment. Dar acel moment a devenit pentru totdeauna.

Când am cunoscut-o, în 2016, era ca un copil, o adolescentă (deși absolventă de licență), plină de curiozitate, un boboc de floare care stătea să înflorească. Dar nu-și găsea puterea de a o face. M-a impresionat vocea ei, pentru că ea și cântă, nu doar scrie versuri. Și m-a lăsat fără cuvinte cât de multe știa pentru vârsta ei. Am locuit împreună o perioadă. Două suflete la pol opus (ca vârstă), parcă în antiteză, trecutul și viitorul, dar amândouă dornice să ne trăim doar prezentul. Amândouă căutând cu disperare să învățăm să stăm doar în prezent.

Acea paralelă în care noi am trăit momentele a fost revelator pentru amândouă. Am crescut împreună, pentru scurtă perioadă, dar împreună am învățat să trăim pentru o viață.

Cuvintele pe care le înșira pe foile albe (că versuri scrie cu mult înainte de a o întâlni) mă fascinau. Uneori nu le înțelegeam sensul, pentru că eu nu-mi găseam sensul. Însă aveau multă profunzime.

După multe luni de conviețuit împreună, ne-am luat rămas bun și fiecare și-a continuat viața în felul ei. Dar între noi au rămas niște fire nevăzute care și acum ne leagă, într-un mod ciudat și foarte revelator.

Când a început să-mi trimită versurile ce urmau să se adune în primul ei volum de versuri, am rămas fără cuvinte. Eu care vorbesc prea mult uneori și fără sens. Acum eram doar pătrunsă de fiecare cuvânt scris. Și mereu veneau exact ca un răspuns la întrebările mele.

Am întrebat-o cum reușește să scrie așa ceva. Și mi-a răspuns simplu: eu doar sunt un canal și scriu exact ce primesc. Unele sunt legate de stările în care sunt. Sau poate suntem. Căci vorbim aici despre Tot. Acel Nimic din Tot, unde ne regăsim toți.

Dacă vrei să simți, să te cunoști, să-și trăiești profunzimea și înțelepciunea sufletului, deschide volumul Nimicul din Tot și lasă-te pătruns de tot.

Mihaela, poeta mea, mi-a răsturnat tot Universul când mi-a pus în brațe o așa sarcină: să desenez coperta volumului.

Pentru că nu reușeam să mă aliniez cu mine însămi să pot înțelege profunzimea cuvintelor prinse în cartea ei. Versurile mi-au plăcut de când eram copil. Iubeam poeții și învățam pe de rost poezii întregi. Însă ea mi-a reamintit nu doar dragostea pentru poezie, ci și dragostea pentru suflet, regăsirea cu mine. Fiecare vers, fiecare poezie, este o stare. Împreună sunt tot Universul. Din noi în primul rând, apoi din tot. Pentru că noi suntem întreg din întreg. Dar am uitat asta. Iar Mihaela ne reamintește prin fiecare vers.

”Ce sunt eu, o frunză-n vânt?/ Șoaptă rătăcită-n gând?/ încerc să mă deslușesc/ în van, căci nu reușesc,/ sunt eu tot?/ sunt eu nimic?/ cresc?/ sau mor câte un pic?”. Pentru mine este esența a tot ce pot să spun despre mine, despre ea, despre noi toți. Pentru că fiecare ne regăsim în fiecare. Și împreună formăm un tot. Asta este ce găsim printre versurile prinse cu emoție în paginile volumului Nimicul din Tot.

Despre Mihaela de atunci, când am cunoscut-o a rămas doar o amintire. Ca o adiere de parfum de toamnă, când te pierzi pe aleile pline de frunze galbene. Între timp am crescut, a crescut și ea. Iar acum cand am reîntâlnit-o la lansarea ei de carte am simțit că versurile ei s-au implinit. Ca o previziune astrală, ca o promisiune făcută să fie încălcată, dar respectată. Femeia tânără care era în fața mea aduna Universul pe care îl văzusem în urmă cu ani, atunci când locuiam împreună, scriam afișe întregi cu mantre și le lipeam pe ușile de la dulapuri și pe ziduri, sperând, visând și crezând în noi.

Mulțumesc, Mihaela Negruț, pentru tot ce m-ai ajutat să văd despre mine și să învăț la pas cu tine!

 (impresii de la Lansarea de carte a volumului Nimicul din Tot, poetă Mihaela Negruț, 31 august 2022)