Cine sunt eu?

- Jurnalul unei femei mature -

Întrebare: Cine ești tu, Luminița?

Răspuns: Cine sunt eu… să merit toate astea? Sunt o femeie la fel ca toate celelalte. Care se trezește dimineața și se gândește la ce are de făcut pentru întreaga zi, apoi pornește să facă toate acele treburi casnice, grija pentru familie, copii, cumpărături, liste, serviciu, statul cu orele în trafic. Apoi întoarcerea acasă de la serviciu, curățenia, spălatul copiilor, cina din familie, iarăși spălatul… de farfurii, de data aceasta. Povești, că fără astea nu adorm copiii. Și neapărat spuse de mami, care povestește atât de frumos.

Apoi grija de a plăti facturile… ce bine că s-au inventat băncile și serviciul banking. Ce bine că poți să faci toate aceste plăți după ce toți ai casei dorm liniștiți. Și după toată această nebunie te bucuri de liniștea ta și în momentul acela îți vine să începi să strigi, să dai muzica la maxim, să dansezi, să alergi, să faci tumbe și multe altele… pentru că acesta este momentul tău de liniște pe care vrei să-l “consumi” exact așa cum îți place: într-o mare gălăgie.

Sunt una dintre acele femei care își aduleaza momentul ei de liniște, seara, după ce adorm toți. Și totuși nu face nimic din cele înșirate, seara adormind pe jumatate dezbrăcată pentru că oboseala a răpus dorința ei în timp ce spunea povești, nemaiavând puterea necesară nici măcar pentru banalul duș…

Sunt una dintre acele multe femei, mamă, soție, fiică, soră, prietenă, cu vise, dar prea epuizată să mai facă ceva pentru ea. Doar bucurându-se că toti cei din jur sunt bine și au tot ce le trebuie. Muncind până la epuizare, fără a mai avea puterea ca măcar să se gândească la o zi în care să nu facă nimic. Doar să fie fericita și atât! Și acel moment a venit!

Astăzi sunt plină de fericire! Astăzi sunt plină de iubire! Astăzi sunt plină de mine și atât!

Cine sunt eu să merit toate astea?

Toate astea însemnând bucuria de a fi, bucuria de a mă trezi și a mă bucura de cerul senin și norii pufoși. Bucuria de a privi stelele și luna. Bucuria de a privi simfonia de culori din jurul meu. Bucuria de a asculta ciripitul păsărilor. Bucuria de a hrăni porumbeii în parcuri. Bucuria de a lăsa copilul din mine să se bucure. Libertatea de a râde sau a plânge oricând am chef. Libertatea de a-mi exprima emoțiile, fără a mă teme că sunt judecată. Libertatea de a cânta (chiar dacă eu cânt fals), libertatea de a alerga, chiar dacă nu mai este nevoie să prind autobuzul. Libertatea de a țopăi. Libertatea de a chicoti. Libertatea de a asculta muzică. Doar ce îmi place mie. Libertatea de a dărui necondiționat! Libertatea de a iubi necondiționat! Libertatea de a mă exprima! Libertatea de a nu face nimic impus!

Cine sunt eu să merit toate astea?

Sunt o femeie, ca multe altele… Sunt o femeie care atâția ani s-a zbătut în neputința vieții, încercând să fie ceea ce nu este, încercând să-i mulțumească pe toți cei din jur, mai puțin pe ea. Fiind veselă pentru toți cei din jur și bucurându-se pentru fiecare în parte. O femeie care și-a înăbusit de prea multe ori lacrimile în pernă, târziu în noapte pentru a nu fi văzută și a nu da dovadă de slăbiciune. Sunt o femeie peste care au trecut atâția ani cât să-i ajungă și să înțeleagă că este momentul să spună stop și să se privească în oglindă și să strige: astăzi este ziua mea! Astăzi și mâine… și în fiecare zi de acum înainte! Fii fericită pentru asta și celebrează în fiecare secundă fericirea!

interviu martie 2020, din Comunitatea Feminin +, partea I